Pagina principala Contact Album foto Sportivi  
 
SPORTIVII CLUBULUI CARE AU OBTINUT REZULTATE DEOSEBITE LA COMPETITII NATIONALE SI INTERNATIONALE
 
5-16 aprilie 2014, CAMPIONATELE NATIONALE INDIVIDUALE DE JUNIORI la sah clasic, sah rapid, blitz si dezlegari - Calimanesti-Caciulata
actualizat:18.04.2014
Performante remarcabile ale sahistilor brasoveni
In perioada 5 - 16 aprilie s-au desfasurat in statiunea Calimanesti-Caciulata probele celui  mai important eveniment sahist, pentru care juniorii brasoveni s-au pregatit intens tot anul: Finalele Campionatelor Nationale de Sah pentru Copii si Juniori.
In cadrul campionatelor s-au desfasurat patru probe: sah clasic, sah rapid, blitz si dezlegari.
Emotiile au fost mari, atat pentru cei mai tineri participanti, care s-au aflat pentru prima oara la un campionat de o asemenea anvergura (Ioana Raducu, in varsta de 7 ani) cat si pentru cei mai experimentati care au cucerit medalii nationale si internationale si in anii precedenti (Diana-Alexandra Ciungan si Denisa Bucur,  ambele campioane balcanice cu echipa Romaniei in anul 2012 si medaliate in fiecare an la campionatele nationale pentru juniori)
Insa toti sportivii brasoveni s-au asezat la mesele de joc cu mult curaj si ambitie, dorindu-si o clasare cat mai buna pe podium.
La finalul celor 11 zile obositoare de competitie, cu pregatire intensa inainte si dupa fiecare runda, presarate cu lacrimi de bucurie dar si de suparare, juniorii brasoveni au obtinut 11 medalii.
Astfel, cu o prezenta constanta printre medaliatii campionatelor nationale din ultimii ani, sportivii Clubului Logic 64, antrenati de maestrul international Iulian Sofronie, au obtinut si anul acesta sase valoroase medalii (2 medalii de aur, 3 de argint si 1 medalie de bronz), astfel: Diana-Alexandra Ciungan (grupa fete 16 ani) a cucerit titlul de campioana nationala la sah clasic, unde a terminat  concursul fara nici o infrangere, lasand in urma o singura jumatate de punct (obtinand 8,5 puncte din 9 posibile) si a obtinut doua medalii de argint, una la dezlegari de probleme si cealalta la sah rapid. Denisa Bucur, jucand la categoria fete 12 ani, a devenit vicecampioana nationala la sah clasic si a  obtinut o medalie de bronz la  dezlegari de probleme si studii. In urma acestor rezultate, cele doua fete vor reprezenta Romania la Campionatele Mondiale/Europene, la categoria lor de varsta. Andrei Dragomir, in varsta de numai 7 ani, a devenit campion national la dezlegari de probleme si studii.
Titlul de campion national la dezlegari de probleme si studii, la categoria baieti 16 ani, a revenit brasoveanului Radu Toma, legitimat la C.S. Sah Club Brasov, care a cucerit si o medalie de bronz la sah clasic. Acesta este antrenat de marele maestru Ciprian Nanu.
Titlul de vicecampion national atat la sah clasic, cat si la blitz si dezlegari de probleme la categoria baieti 20 ani a revenit brasoveanului Razvan Dicu, care este legitimat la C.S. Otopeni.
Ii felicitam si le dorim tuturor succes in competitiile viitoare.
 
Brasovul a castigat detasat locul I. la Campionatul National pe Echipe Mixte - grupa copii 8 ani
postat:06.11.2014
Micutii brasoveni castiga detasat locul I. la Campionatul National pe Echipe Mixte - grupa copii 8 ani - care s-a desfasurat la Calimanesti-Caciulata in perioada 2-5 noiembrie 2014. Erau campioni inca inainte de ultima runda! Echipa a fost formata din doi sportivi de la C.S.Logic 64 Brasov si doua sportive de la C.S.Sah Club Brasov: Dragomir Andrei-Darius, Veress Armand, Puia Alexia-Teodora, Maria Lia-Alexandra. Felicitari!
click aici pentru clasament, rezultate
 
Turneul B al Festivalului International de Sah "Memorial Emil Ungureanu" castigat de sportivul clubului nostru, brasoveanul DRAGOMIR ANDREI-DARIUS
postat:25.08.2014
In perioada 11-18 august 2014 la Predeal s-a desfasurat Festivalul International de Sah "Memorial Emil Ungureanu" pe doua grupe: turneu A - open international (seniori + juniori) si turneu B - juniori 12 ani (www.predeal.eu) La turneul B au participat 39 de sportivi din tara, iar la finalul celor 9 runde turneul a fost castigat de sportivul clubului nostru, brasoveanul DRAGOMIR ANDREI-DARIUS, in varsta de numai 8 ani, cu 7,5 puncte, la 1 punct distanta de urmatorul clasat (vezi clasament). Andrei a avut o evolutie extraordinara la ultimele turnee, reusind sa obtina un coeficient international (ELO) 1583 (vezi site-ul FIDE). El este si campion national la sectiunea "dezlegari de probleme si studii" la categoria sa de varsta.
 
20-21 septembrie - “CUPA C.S.U. de Sah Bucuresti”
postat:23.09.2014
In weekendul 20-21 septembrie, la Bucuresti a avut loc “CUPA C.S.U. de Sah Bucuresti” , editia VII, turneu destinat juniorilor in varsta de pana la 12 ani.
Sportivul clubului nostru, REHNER RAINER-FABIAN a participat cu succes la turneu. In lista de start a fost nr. 8 , a terminat pe locul 2 in clasamentul general cu 5 pct. din 6.
Au fost comasate grupele de 10 si 12 ani. Au participat multi copii cu CIV/ELO de peste 1770 si 1600. La sfarsitul competitiei,arbitrul principal Chirila a spus ca nu a vazut de mult timp un concurs atat de disputat.
La asta a contribuit si Fabian, a jucat foarte concentrat, hotarat si ambitios si cu copii mai mari si mult mai experimentati decat el si cu rating mult mai mare, dar nu s-a lasat impresionat, a demonstrat spre surprinderea celor de acolo ca ... stie sah la cei doar 9 ani ai lui.
vezi clasamentul concursului
 
 


 
  Copyright © 2010 C.S.Logic 64 Brasov